Citokeratinele sunt proteine de susținere care formează subunitățile filamentelor intermediare epiteliale. Datorită modelului de distribuție specific sunt potrivite pentru a fi folosite ca markeri de diferențiere în patologia tumorală.
Cupru (urina)
Cuprul este un mineral esențial, pe care organismul îl încorporează în enzime. Aceste enzime joacă un rol în reglarea metabolismului fierului, formarea țesutului conjunctiv, producția de energie la nivel celular, producția de melanină (pigmentul care produce culoarea pielii) și funcția sistemului nervos.
Testul măsoară cantitatea de cupru din sânge și urină.
Cuprul se găsește în multe alimente, inclusiv nuci, ciocolată, ciuperci, crustacee, cereale integrale, fructe uscate și ficat. Apa potabilă poate reține cupru, deoarece curge prin țevi de cupru, iar alimentele îl pot reține atunci când sunt gătite sau servite în vase de cupru. În mod normal, organismul absoarbe cuprul din alimente, îl transformă într-o formă netoxică prin legarea acestuia la o proteină și îl transportă în ficat.
Ficatul stochează o parte din cupru, iar restul îl leagă de o altă proteină, numită apoceruloplasmină, pentru a produce enzima ceruloplasmina. Aproximativ 95% din cuprul din sânge este legat de ceruloplasmină, iar restul este legat de alte proteine cum ar fi albumina.
Numai o cantitate mică este prezentă în mod normal în sânge în stare liberă (nelegată). Ficatul elimină excesul de cupru în bilă și este îndepărtat din corp prin scaun. O parte din cupru este eliminat în urină.
Atât excesul, cât și deficiența de cupru sunt rare. Boala Wilson, o tulburare moștenită rară, poate duce la depozitarea excesivă a cuprului în ficat, creier și alte organe. Excesul de cupru (toxicitatea) poate apărea atunci când o persoană este expusă și absoarbe cantități mari într-o perioadă scurtă de timp (expunere acută) sau cantități diferite pe o perioadă lungă de timp (expunere cronică).
Deficitul de cupru poate apărea ocazional la persoanele care prezintă afecțiuni asociate cu o malabsorbție severă, cum ar fi fibroza chistică, boala celiacă și la sugarii hrăniți exclusiv cu formule de lapte de vacă.
O afecțiune genetică rară, sindromul Menkes, duce la deficiența de cupru la nivelul creierului și ficatului sugarilor afectați. Boala, care afectează în principal bărbații, este asociată cu convulsii, dezvoltare întârziată, dezvoltare arterială anormală în creier și păr neobișnuit, gri, fragil.
- Rezultatele testelor de cupru trebuie evaluate în context și sunt, de obicei, comparate cu nivelurile de ceruloplasmină
- Rezultatele anormale ale cuprului nu indică o stare specifică, ci necesitatea unei investigații suplimentare
- Interpretarea poate fi complicată de faptul că ceruloplasmina este un reactant de fază acută și poate fi crescută atunci când sunt prezente inflamații sau infecții severe
- Atât ceruloplasmina, cât și cuprul sunt crescute în timpul sarcinii și în urma administrării de estrogen și contraceptive orale
- Concentrațiile scăzute de cupru din sânge, împreună cu creșterea nivelurilor de cupru din urină, nivelurile scăzute de ceruloplasmină și creșterea cuprului hepatic sunt, de obicei, observate în cazul bolii Wilson
- Creșterea concentrației de cupru în sânge și urină și nivelurile normale sau crescute ale ceruloplasminei pot indica expunerea în exces la cupru sau pot fi asociate cu afecțiuni care diminuează excreția de cupru, cum ar fi boala hepatică cronică sau care eliberează cupru din țesuturi, cum ar fi hepatita acută. Creșterea cuprului hepatic poate fi prezentă în condiții cronice
- Scăderea concentrației cuprului din sânge și urină și scăderea ceruloplasminei pot indica o deficiență de cupru
- Testul de cupru este utilizat în principal pentru a ajuta la diagnosticarea bolii Wilson, o tulburare moștenită rară, care poate duce la depozitarea în exces a cuprului în ficat, creier și alte organe
- Mai puțin frecvent, testul poate fi utilizat pentru a detecta excesul de cupru datorat unei alte condiții
- Pentru a detecta o deficiență de cupru
- Pentru a monitoriza tratamentul
- În mod obișnuit se comandă un test total de cupru din sânge împreună cu un nivel de ceruloplasmină. Dacă rezultatele acestor teste sunt anormale sau neclare, acestea pot fi urmate de un test de cupru de urină de 24 de ore pentru a măsura eliminarea cuprului
- Rareori, poate fi folosit pentru a ajuta la diagnosticarea sindromului Menkes dermatologic, o tulburare moștenită rară de disfuncție a transportului de cupru
Semne și simptome date de excesul de cupru sau intoxicatia cu cupru: anemie, greață, durere abdominală, icter, oboseală, modificări comportamentale, tremur, dificultăți la mers și/sau înghițire, distonie
Semne și simptome ale deficienței de cupru: neutropenie, osteoporoză, anemie, mai puțin frecvente simptome neurologice și creștere întârziată la copii.
Cupru (ser)
Cuprul este un mineral esențial, pe care organismul îl încorporează în enzime. Aceste enzime joacă un rol în reglarea metabolismului fierului, formarea țesutului conjunctiv, producția de energie la nivel celular, producția de melanină (pigmentul care produce culoarea pielii) și funcția sistemului nervos.
Testul măsoară cantitatea de cupru din sânge și urină.
Cuprul se găsește în multe alimente, inclusiv nuci, ciocolată, ciuperci, crustacee, cereale integrale, fructe uscate și ficat. Apa potabilă poate reține cupru, deoarece curge prin țevi de cupru, iar alimentele îl pot reține atunci când sunt gătite sau servite în vase de cupru. În mod normal, organismul absoarbe cuprul din alimente, îl transformă într-o formă netoxică prin legarea acestuia la o proteină și îl transportă în ficat.
Ficatul stochează o parte din cupru, iar restul îl leagă de o altă proteină, numită apoceruloplasmină, pentru a produce enzima ceruloplasmina. Aproximativ 95% din cuprul din sânge este legat de ceruloplasmină, iar restul este legat de alte proteine cum ar fi albumina.
Numai o cantitate mică este prezentă în mod normal în sânge în stare liberă (nelegată). Ficatul elimină excesul de cupru în bilă și este îndepărtat din corp prin scaun. O parte din cupru este eliminat în urină.
Atât excesul, cât și deficiența de cupru sunt rare. Boala Wilson, o tulburare moștenită rară, poate duce la depozitarea excesivă a cuprului în ficat, creier și alte organe. Excesul de cupru (toxicitatea) poate apărea atunci când o persoană este expusă și absoarbe cantități mari într-o perioadă scurtă de timp (expunere acută) sau cantități diferite pe o perioadă lungă de timp (expunere cronică).
Deficitul de cupru poate apărea ocazional la persoanele care prezintă afecțiuni asociate cu o malabsorbție severă, cum ar fi fibroza chistică, boala celiacă și la sugarii hrăniți exclusiv cu formule de lapte de vacă.
O afecțiune genetică rară, sindromul Menkes, duce la deficiența de cupru la nivelul creierului și ficatului sugarilor afectați. Boala, care afectează în principal bărbații, este asociată cu convulsii, dezvoltare întârziată, dezvoltare arterială anormală în creier și păr neobișnuit, gri, fragil.
- Rezultatele testelor de cupru trebuie evaluate în context și sunt, de obicei, comparate cu nivelurile de ceruloplasmină
- Rezultatele anormale ale cuprului nu indică o stare specifică, ci necesitatea unei investigații suplimentare
- Interpretarea poate fi complicată de faptul că ceruloplasmina este un reactant de fază acută și poate fi crescută atunci când sunt prezente inflamații sau infecții severe
- Atât ceruloplasmina, cât și cuprul sunt crescute în timpul sarcinii și în urma administrării de estrogen și contraceptive orale
- Concentrațiile scăzute de cupru din sânge, împreună cu creșterea nivelurilor de cupru din urină, nivelurile scăzute de ceruloplasmină și creșterea cuprului hepatic sunt, de obicei, observate în cazul bolii Wilson
- Creșterea concentrației de cupru în sânge și urină și nivelurile normale sau crescute ale ceruloplasminei pot indica expunerea în exces la cupru sau pot fi asociate cu afecțiuni care diminuează excreția de cupru, cum ar fi boala hepatică cronică sau care eliberează cupru din țesuturi, cum ar fi hepatita acută. Creșterea cuprului hepatic poate fi prezentă în condiții cronice
- Scăderea concentrației cuprului din sânge și urină și scăderea ceruloplasminei pot indica o deficiență de cupru
- Testul de cupru este utilizat în principal pentru a ajuta la diagnosticarea bolii Wilson, o tulburare moștenită rară, care poate duce la depozitarea în exces a cuprului în ficat, creier și alte organe
- Mai puțin frecvent, testul poate fi utilizat pentru a detecta excesul de cupru datorat unei alte condiții
- Pentru a detecta o deficiență de cupru
- Pentru a monitoriza tratamentul
- În mod obișnuit se comandă un test total de cupru din sânge împreună cu un nivel de ceruloplasmină. Dacă rezultatele acestor teste sunt anormale sau neclare, acestea pot fi urmate de un test de cupru de urină de 24 de ore pentru a măsura eliminarea cuprului
- Rareori, poate fi folosit pentru a ajuta la diagnosticarea sindromului Menkes dermatologic, o tulburare moștenită rară de disfuncție a transportului de cupru
Semne și simptome date de excesul de cupru sau intoxicatia cu cupru: anemie, greață, durere abdominală, icter, oboseală, modificări comportamentale, tremur, dificultăți la mers și/sau înghițire, distonie
Semne și simptome ale deficienței de cupru: neutropenie, osteoporoză, anemie, mai puțin frecvente simptome neurologice și creștere întârziată la copii.
Cultura si identificare fungi
Fungii sunt microorganisme saprofite sau parazite carora le lipseste clorofila si nu isi pot produce proprii carbohidrati. Dintre cele 50 000 de specii cunoscute, doar 100 pot produce infecti la om.
Oamenii sunt in general rezistenti la fungi insa, inhalarea unor fungi poate duce la infectii, de la usoare la severe. Aproximativ 90% din infectiile fungice sunt cauzate de hermafroditi care nu necesita, de obicei, culturi fungice pentru diagnostic.
Un rezultat pozitiv de cultura trebuie interpretat cu precautie. Flora micotica endogena trebuie identificata in special cand proba este pielea sau anexele sale.
Culturile micotice din sange sunt indicate la:
- Pacientii cu tumori maligne
- Pacientii cu traumatisme
- Medicatie cu antibiotice cu spectru larg
- Infectie HIV
- Pacientii aflati in stare critica (sepsis, hipotensiune arteriala, insuficienta multipla de organe)
Testarea histopatologica si imunologica poate fi utila in diagnosticul infectiilor fungice invazive.
Cultura secretie genitala streptococ gr B
Testul caută bacterii streptococice din grupul B într-o probă de secreție genitala. Streptococul grup B poate provoca boli grave la femeile gravide și la nou-născuți. Bacteriile se numesc hemolitice, deoarece pot rupe celulele roșii din sânge.
O infecție genitala cu streptococ în timpul sarcinii poate duce la o naștere prematura. De asemenea, poate fi infectat și lichidul amniotic, iar fătul poate suferi probleme grave, cum ar fi pneumonia, septicemia și meningita. Streptococul B hemolitic este cel mai adesea cauza septicemiei la nou-născuți.
Factorii favorizanți de infecție cu streptococ B hemolitic sunt:
- Diabet
- Cancer
- HIV
- Boli de inimă
- Boli hepatice sau renale severe
- Vârstnici.
- Cand rezultatele normale pentru o cultură genitala sunt negative înseamnă că nu există infecție cu streptococ B hemolitic
- Cand rezultatele sunt pozitive înseamnă că bacteriile au fost găsite în cultură și probabil există infecție cu streptococ
- Dacă testul este pozitiv în timpul sarcinii, mama va urma tratament cu antibiotic. De asemenea, si copilul care se va naște cu infecție va fi tratat cu antibiotic
- Acest test este recomandat tuturor femeilor însărcinate, ca parte a îngrijirii prenatale de rutină
- Dacă o persoană are simptome de infecție, precum: durere, urinare frecventă, sânge în urină
Cultura dermatofiti - identificare
Fungii sunt microbi care există în natură, cunoscuți și sub denumirea de ciuperci, drojdii sau mucegaiuri filamentoase ramificate.
Testele fungice detectează infecțiile și, uneori identifică ciupercile și ajută la ghidarea tratamentului.
Infecțiile fungice variază de la infecții superficiale ale pielii până la boli grave ale țesuturilor, sângelui, plămânilor sau sistemice. Infecțiile fungice superficiale sunt foarte frecvente. Acestea pot provoca infecții ale unghiilor sau pielii. Infecțiile pulmonare, sangvine și sistemice sunt mai puțin frecvente însă, când sunt prezente, fungii produc infecții pulmonare grave, septicemie sau infecții sistemice care pot afecta orice organe din corp.
Oricine poate suferi o infecție fungică, totuși, anumiți oameni au risc crescut la acestea și manifestă recurență. Printre aceștia sunt pacienții cu HIV/SIDA, cei care fac chimioterapie, dar și cei care suferă de boli cronice (diabet zaharat, boli ale plămânilor, etc).
Infecțiile fungice pot fi transmise de la o persoană la alta prin contact direct (atingerea anumitor părți ale corpului) sau prin intermediul obiectelor sau suprafețelor atinse de persoana infectată.
Grupul de fungi numiți dermatofiți se hrănesc cu keratină și rareori pătrund sub piele. Infecțiile cauzate de acești fungi se numesc impetigo sau tinea.
Exemple de infecții superficiale:
- Piciorul de atlet
- Infecții ale scalpului și a părului
- Infecții la degete
- Candidoze
În cazul infecțiilor persistente, profunde sau sistemice este necesar un diagnostic definitiv și pot fi necesare teste suplimentare pentru a identifica ciuperca și pentru a orienta tratamentul. Exemple de infecții fungice grave care pot necesita teste extinse sunt:
- Aspergiloza
- Blastomicoze
- Coccidiomicoza
- Criptococoza
- Histoplasmoza
În general, un rezultat negativ al testului înseamnă că nu există o infecție fungică și că simptomele sunt probabil datorate unei alte cauze. Un test negativ, după ce o persoană a fost tratată pentru o infecție fungică înseamnă că terapia a avut succes.
Rezultatele pozitive confirmă, în general, existența ciupercii și uneori, indică și tipul care provoacă infecția.
- Atunci când medicul suspicionează o infecție fungică
- Pentru evaluarea eficacității tratamentului
CTLF (Capacitatea totala de legare a fierului)
Capacitatea totala de legare a fierului este o metoda indirecta de evaluare a nivelurilor de transferina. CTLF se coreleaza cu nivelul seric al transferinei. Conditii de supraincarcare cu fier (intoxicatie cu fier,anemie hemolitica, anemie sideroblastica, talasemie, hemocromatoza etc) sunt asociate cu un procent mai mare de saturatie a transferinei cu fier.
Deficitul de fier este asociat cu un procent scazut de transfer de saturatie,mai putin de 16%.
Nivelurile tranferinei pot fi utilizate in evaluarea starii de nutritie. Rezultatele tesutului sunt influentate de transfuzii recente.
Cresteri ale CTLF sunt asociate cu urmatoarele:
- Derficienta de fier
- Afectare hepatica acuta
- Pierdere acuta/cronica de sange
- Ultimul trimestru de sarcina
- Contraceptive orale
Scaderi ale CTLF sunt asociate cu urmatoarele:
- Hemocromatoza
- Hemosideroza
- Talasemie
- Hipertiroidism
- Sindrom nefrotic
- Anemia din bolile cronice
- Procese maligne
CTLF este utilizata in urmatoarele situatii:
- Diagnosticul anemiei
- Screening-ul pentru supraincatcare cu fier, hepatita acuta si ultima parte a sarcinii
- Evaluarea anemiei feriprive, talasemie, anemie sideroblastica
Cromogranina A
Cromogranina A este o proteină secretoare, compusă din 439 de aminoacizi, găsită în celulele neuroendocrine. Acesta aparține familiei de granule care include cromogranina B, cromogranina C și secretogranina II. Cromogranina A conține situsuri multiple de clivaj care suferă un proces proteolitic specific țesutului, care conduce la producerea a numeroase peptide biologic active, inclusiv vasostatina I, vasostatina II, pancreastatina, catestatina, parastatina și serpinina.
Dovezile cumulative sugerează că peptidele derivate din Cromogranina A sunt implicate într-o gamă largă de activități, cum ar fi reglarea tensiunii arteriale (catestatină), metabolismul glucozei (pancreastatina, catestatina), neuroprotecția (serpinina) și angiogeneza tumorală (vasostatina I, vasostatina II).
Un rezultat pozitiv pentru cromogranina A poate indica tumori neuroendocrine, tumori gastro-entero-pancreatice, tumori tiroidiene/parotiroidiene, tumori ale sistemului nervos sau ale sistemului suprarenal:
- Carcinom tumoral
- Gastrinom
- Insulinom
- Glucagonom
- Cancer tiroidian medular
- Tumori paratiroide
- Ganglioneurom
- Ganglioneuroblastom
- Neuroblastom
- Meduloblastom.
- Feocromocitom
Cromogranina A poate fi, de asemenea, crescută în adenocarcinomul de prostată. Cromogranina serică A poate fi crescută în alte situații și condiții, inclusiv utilizarea inhibitorilor cronici ai pompei de protoni, insuficiența renală, insuficiența hepatică, insuficiența cardiacă, artrita reumatoidă, boala inflamatorie intestinală și hipertensiune.
Cromogranina A poate fi utilizată, împreună cu alte modalități de testare, ca instrument de diagnosticare, dar este recomandată prudența, deoarece este ridicată în multe alte condiții. Cu toate acestea, cromogranina A ar putea avea o anumită semnificație prognostică.
Cromogranina A serică poate fi utilizată pentru a monitoriza progresia tumorii neuroendocrine după o intervenție chirurgicală, precum și o terapie medicală, singura excepție fiind analogii de somatostatină care inhibă secreția tumorală în loc să determine reducerea tumorii. Cromogranina A serică trebuie măsurată în același laborator folosind aceeași tehnică, deoarece testul nu este încă standardizat.
Crom in urina
Cromul este un mineral pe care organismul îl utilizează în doze mici pentru anumite funcții ale corpului, cum ar fi digestia alimentelor. De asemenea, ajută la convertirea glucozei în energie, precum și la transformarea carbohidraților, a grăsimilor și a proteinelor în energie.
Testul este utilizat pentru a determina nivelurile de crom în sânge și urină.
Cromul hexavalent, cunoscut și sub denumirea de crom metalic, este utilizat în mod obișnuit în producția de oțel și alte produse industriale. Expunerea cronică la cromul metalic poate provoca probleme grave de sănătate.
Principalele surse dietetice de crom includ: drojdia de bere, brânzeturile, melasa, carnea, cojile de cartofi, condimentele, cerealele integrale, legume și fructe proaspete.
Cromul este în principal excretat în urină. Nivelurile urinare se corelează cu expunerea.
Rezultatele mai mari decât intervalele de referință indică fie expunerea recentă la contaminarea cu crom, fie contaminarea în timpul analizei.
Deficitul de crom poate fi cauza unor afecțiuni precum:
- Hipercolesterolemie
- Glaucom
- Scăderea numărului celulelor albe în sânge
- Osteoporoza sau leziuni ale nervilor
- Slăbiciune musculară și coordonare defectuoasă
- Amorțeală sau furnicături la nivelul membrelor
- Iritabilitate și depresie
- Confuzie
Deficiența de crom poate fi frecventă la:
- Vârstnici
- Diabetici
- Lucrătorii din industriile: placare metalică, oțel și aliaje neferoase, materiale refractare și pigmenți cromați și conservanți
Nivelurile de crom prea mari pot duce la:
- Hipoglicemie
- Afecțiuni stomacale digestive
- Deteriorarea ficatului și/sau a rinichilor
- Leziuni ale nervilor
- Distrucție renală
- Aritmii
- Pneumoconioză (în cazul inhalării de vapori de crom metalic sau profesional)
- Ulcerații cutanate, dermatită
- Sensibilitate respiratorie crescută și necroză tisulară, incluzând perforarea septului nazal (cauzată de sărurile anorganice cromate metalice)
Cromul în sânge se recomanda pentru:
- Evaluarea posibilului deficit indus de denutriție (în special la vârstnici), traumatisme severe și stres
- Monitorizarea pacienților care primesc preparate de crom în cursul alimentației parenterale
- Evaluarea intoleranței dobândite la glucoză la pacienții cu alimentație parenterală
- Evaluarea rezistenței la insulina la pacienții fără complicații septice care sunt alimentați parenteral
Cromul în urină este indicat in monitorizarea expunerii profesionale la crom.
Crom in sange
Cromul este un mineral pe care organismul îl utilizează în doze mici pentru anumite funcții ale corpului, cum ar fi digestia alimentelor. De asemenea, ajută la convertirea glucozei în energie, precum și la transformarea carbohidraților, a grăsimilor și a proteinelor în energie.
Testul este utilizat pentru a determina nivelurile de crom în sânge și urină.
Cromul hexavalent, cunoscut și sub denumirea de crom metalic, este utilizat în mod obișnuit în producția de oțel și alte produse industriale. Expunerea cronică la cromul metalic poate provoca probleme grave de sănătate.
Principalele surse dietetice de crom includ: drojdia de bere, brânzeturile, melasa, carnea, cojile de cartofi, condimentele, cerealele integrale, legume și fructe proaspete.
Cromul este în principal excretat în urină. Nivelurile urinare se corelează cu expunerea.
Rezultatele mai mari decât intervalele de referință indică fie expunerea recentă la contaminarea cu crom, fie contaminarea în timpul analizei.
Deficitul de crom poate fi cauza unor afecțiuni precum:
- Hipercolesterolemie
- Glaucom
- Scăderea numărului celulelor albe în sânge
- Osteoporoza sau leziuni ale nervilor
- Slăbiciune musculară și coordonare defectuoasă
- Amorțeală sau furnicături la nivelul membrelor
- Iritabilitate și depresie
- Confuzie
Deficiența de crom poate fi frecventă la:
- Vârstnici
- Diabetici
- Lucrătorii din industriile: placare metalică, oțel și aliaje neferoase, materiale refractare și pigmenți cromați și conservanți
Nivelurile de crom prea mari pot duce la:
- Hipoglicemie
- Afecțiuni stomacale digestive
- Deteriorarea ficatului și/sau a rinichilor
- Leziuni ale nervilor
- Distrucție renală
- Aritmii
- Pneumoconioză (în cazul inhalării de vapori de crom metalic sau profesional)
- Ulcerații cutanate, dermatită
- Sensibilitate respiratorie crescută și necroză tisulară, incluzând perforarea septului nazal (cauzată de sărurile anorganice cromate metalice)
Cromul în sânge se recomanda pentru:
- Evaluarea posibilului deficit indus de denutriție (în special la vârstnici), traumatisme severe și stres
- Monitorizarea pacienților care primesc preparate de crom în cursul alimentației parenterale
- Evaluarea intoleranței dobândite la glucoză la pacienții cu alimentație parenterală
- Evaluarea rezistenței la insulina la pacienții fără complicații septice care sunt alimentați parenteral
Cromul în urină este indicat in monitorizarea expunerii profesionale la crom.