Citomegalovirusul (CMV) face parte din aceeasi familie cu virusul herpes simplex si varicelo-zosterian. Infectia cu CMV este extrem de raspandita. Se transmite prin contact fizic intens sau cu obiecte infectate. Dupa ce infectia intiala primara s-a vindecat, virusul ramane latent in organism pentru tot restul vietii. Virusul se poate reactiva in cazul in care sistemul imunitar este puternic slabit.
Testarea CMV implica:
- Masurarea anticorpilor CMV
- Masurarea proteinelor imune produse ca raspuns la expunerea la CMV
- Detectarea virusului
Virusul poate fi identificat in timpul unei infectii acute prin cultivarea CMV sau prin identificarea materialului genetic (ADN) al virusului printr-o proba de fluide (saliva, urina, sange, lapte matern, lichid cefalorahidian, sperma, secretii vaginale) sau tesuturi.
Anticorpii IgM sunt primii produsi de organism ca raspuns la infectie, intr-o saptamana sau doua de la expunerea initiala. Dupa cateva luni nivelul anticorpilor IgM scade pana la niveluri nedetectabile.