Analiza anti-factor Xa este concepută pentru a măsura nivelurile heparinei plasmatice (UH și LMWH) și pentru a monitoriza terapia anticoagulantă. Heparina este un amestec de glicozaminoglicani încărcați negativ (mucopolizaharide sulfatate) care au proprietăți anticoagulante datorită interacțiunii lor cu anticorpul anticoagulant natural.
Această interacțiune duce la modificarea conformațională a antitrombinei, crescând timpul de activitate anticoagulantă de câteva ori. Efectul anticoagulant al antitrombinei rezultă din inactivarea anumitor factori de coagulare, în cea mai mare parte a părților IIa și Xa, prin scindare enzimatică (serin protează). Două preparate de heparină sunt disponibile - UH și LMWH. UH conține molecule de heparină cu o gamă largă de greutate moleculară (3.000-30.000 Dalton [o medie de 15.000-18.000 Dalton, care corespunde cu polimerii de 45-50 monozaharide]).
LMWH este preparat din UH prin filtrare și depolimerizare enzimatică sau chimică. LMWH conține numai polimeri cu greutate moleculară mai mică (greutatea moleculară medie de 5000 Dalton, aproximativ egală cu polimerii de 17-18 monozaharide, inclusiv secvența pentasaccharidă specifică necesară pentru legarea la antitrombină). Deși legarea specifică a LMWH (pentasaccharidă specifică) la antitrombină este suficientă pentru inactivarea factorului Xa, legarea nespecifică a lanțurilor polizaharidice mai lungi (> 18 monozaharide) este necesară pentru inactivarea trombinei. Prin urmare, LMWH inhibă mai specific coagularea prin inactivarea factorului Xa mai mult decât UH.
LMWH inhibă de asemenea trombina (factorul IIa); Totuși, acest lucru depinde de proporția componentelor cu greutate moleculară mai mare. Riscul hemoragic asociat tratamentului cu heparină creşte cu doza şi cu administrarea concomitentă de agenţi fibrinolitici. De asemenea riscul hemoragic este asociat cu chirurgia recentă, traumatisme, proceduri invazive şi defecte hemostatice concomitente. Investigatorii au raportat o relaţie între doza de heparină administrată şi atât eficacitatea, cât şi siguranţa tratamentului. Deoarece răspunsul anticoagulant variază de la pacient la pacient, practica standard este de a monitoriza tratamentul cu heparină şi de a ajusta dozele pe baza rezultatelor testelor de coagulare conform unui protocol.
Atunci când se utilizează doze terapeutice de heparină, testul uzual pentru monitorizarea activităţii anticoagulante a heparinei este aPTT. Pentru monitorizarea dozelor mai mari de heparină utilizate în intervenţiile coranariene percutanate şi by-pass-ul cardiopulmonar se utilizează timpul de coagulare activat (ACT, activated clotting time), aPTT fiind aproape incoagulabil în aceste situaţii.